APROAPE PASTRAMĂ

 

Caprele frumoasele s-au întors de la stână mai puține decât au plecat, dar asta-i altă poveste despre proastele obiceiuri ciobănești, poveste pe care vă voi spune-o altădată.

Acum vreau să vă vorbesc despre lucrurile gustoase pe care le trăim în prag de iarnă.

Vine frigul încet și încetișor, țapii și-au făcut treaba, caprele sunt fericite și viitoare mămici, așa că vorba neamțului Shiller, „Der Mohr hat seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehen” sau mai pe românește, „Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece”.

În curând, veți putea comanda o delicioasă pastramă de țap, potrivită cu zilele răcoroase, jarul încins și vinul negru de-l preferă doamnele în paharele domnilor de lângă ele.

Urmăriți periodic schimbările de pe lista cu bunătăți, cu un zâmbet în mesageria paginii.

ALEGE PUIUL

 

Când a venit un mare șef al agriculturii noastre cu sloganul ALEGE OAIA, eu am fost foarte supărat.

Păi ce, e șef numai pentru oi, sau e pentru toate domesticele din ogradă?

Adică, cu ce-i oaia mai brează decât vaca, sau berbecul decât capra?

Hai, că despre porc nu mai vorbesc, că ăla e deja o axiomă în cultura culinară a românului, pentru care cea mai bună legumă e carnea de porc.

Când pregătește românul nostru un grătar, nu se-ntreabă din ce animal să aleagă să-i sfârâie deasupra jarului, ci care să fie mai condimentată bucată dintre fleici, cefe, cotlete sau coaste.

Dar puiul?

Cu ce-a greșit puiul?

Puiul de ce să nu fie el băgat în seamă și de ce domnul Daia să nu susțină sus și tare – ALEGE PUIUL?

Și puiul poate să sfârâie la fel de frumos pe grătar, la fel ca o pastramă de oaie, ca un steak de vită sau ca o fleică de porc, mai ales dacă-i un pui dintr-o bucată, fără niciun os și ținut în baițul potrivit câteva zile.

Și puiul poate fi „vedet” la mesele simandicoase, când vrei să-ți uimești musafirii cu o bucată uriașă de carne din care să se-nfrupte o masă întreagă.

Așa că, alege puiul de grătar dintr-o bucată, de la Tăticu’ din ogradă, „meșterit” de dânsul de-l lasă făr'de oase, îl condimentează să-i dea aroma potrivită și-l îmbată’n bere, să miroasă grătarul a cuptor de pâine.

Acum poți întreba ce și cum pe WhatsApp 0723111113.

VĂ MULȚUMIM

Vă mulțumim că ne-ați ales pe noi, furnizorul vostru de păsări bine crescute.

Vă mulțumim că vă plac păsările noastre întregi și ouăle păsărilor noastre.

Vă mulțumim că vă plac caprele noastre, laptele caprelor noastre, brînza și chefirul.

Vă mulțumim mai ales celor care preferați doar „părțile bune” din păsările noastre, piept, pulpe și aripi, pentru că în felul ăsta ne delectăm noi cu „resturile”, adică părțile mai apetisante.

Foto: Spinări, târtițe și omoplați de pui, îmbătate câteva zile într-un baiț cu bere, chefir, mentă, sare și usturoi, ce ne-au fost deliciu în weekend, pe discul vecinilor.

LA SALA DE NAȘTERI

Azi am fost până la Florin Ticușan la stână, să iau o bombă. Așa le zic ăștia țărani ca mine dar mai cu experiență, la baloții ăia rotunzi de fân sau paie,

Ajung acolo cu tiribomba mea electrică și văd că oamenii erau ocupați cu o treabă extrem de importantă. Dom'doctor Florin Ticușan era la sala de nașteri cu o junincă ce făta pentru prima oară.

Nu-i doctor Florin ci e cioban, are stâna plină cu oi și câteva neastâmpărate de capre, dar ține și câteva vaci frumoase și bine îngrijite.

Am stat să-l aștept, că nașterea era mai importantă decât bomba mea, și dacă tot am așteptat, v-am făcut și filmulețul ăsta, ca să vedeți și voi cum e la sala de nașteri la o stână.

Eu recunosc că e prima oară când văd așa o grozăvie și vă spun sincer că Florin e adevărat doctor, iar eu sunt la pitici cu caprele mele.

Atenție, urmează imagini ce vă pot afecta emoțional.

HOF HĂRMAN

Ieri am fost furnizori dar și beneficiari în cadrul unui eveniment unde s-au servit aproape în exclusivitate produsele noastre.

Locația este fantastică, aproape de centrul Hărmanului, atmosfera caldă și primitoare într-o gospodărie tipic săsească, într-un punct gastronomic local înființat de două prietene de suflet.

Gazdele ne-au copt pâine cu făină integrală, cu cartofi și cu semințe, pe care au feliat-o și au uns-o cu ce le-am dus noi, adică:

- pastă din jumeri de pasăre peste care au așternut un strat de ceapă roșie tăiată mărunt

- untură tartinabilă de pasăre, presărată cu boia dulce și ceapă

- pate de rață cu un strat de castraveți murați tăiați mărunt

- pastă din brânză de capră cu ardei gras mărunțit

S-au mai servit bulete de brânză de capră tăvălite prin semințe, chifteluțe din carne de pui și curcan și piept de curcan afumat feliat.

Până aici v-am spus doar aperitivul pregătit de gazde.

Pentru felul principal, Tăticu și-a pus șorțul de bucătar și a pregătit afară la grătar doi pui dezosați complet și îmbătați în baiț de bere.

Când au fost bine făcuți, i-a feliat vecinu' Mămăligescu așa cum doar el știe și i-a scăldat într-o saramură făcută de Mămica de cu seară.

Între timp, doamna Ioana a pus-o de mămăligă, iar pe mesele participanților au ajuns castroane aburinde cu saramură de pui dintr-o bucată și mămăligă galbenă ca soarele.

Vreau să vă spun că s-au cam bătut turcii la gurile oaspeților de la oraș.

Și pentru că mai era jar pe grătar, Tăticu a mai pus la fript și ceafă de porc de la Tixi Măcelaru, plus vreo doi metri de cârnați de la Toma Cârnățaru, pe care gazdele le-au acompaniat cu câte o porție de cartofi natur cu un strop de ulei de măsline.

La final, tot gazdele de la HOF ne-au îndulcit cu o plăcintă cu mere în stil săsesc și cu un ceai savuros de la Marcella, tot de la noi din sat.

Despre băuturi nu vă mai spun, că nu-mi mai amintesc, sau nu mai vreau să-mi aduc aminte.

Oricum, vă recomand HOF HĂRMAN ca o locație de eveniment, sau doar pentru a lua un prânz altfel.

POVESTEA LUI LIVIU

POVESTEA LUI LIVIU

sau LivStory de ciocolată

În viața mea de până acum trecută, am avut șansa de a cunoaște câțiva oameni interesanți, oameni care m-au făcut să visez la mai mult, mai frumos și mai departe.
Unul dintre ei, este Liviu.
Pe Liviu l-am cunoscut prin anii 90 ca un pasionat de motocros, mereu cu vânătăi, julituri și fracturi, dar mereu hotărât să mai doboare un record.
Apoi a dispărut.
L-am redescoperit ca fabricant de apă îmbuteliată în Namibia, dar și fermier cu o plantație de lavandă pornită de la zero în solul arid al Africii. Bineînțeles, că între timp, trecuse de la motor la avion cu motor, pentru că distanța mare de la fabrică la fermă nu mai putea fi parcursă zilnic pe drumurile africane.
Să vă mai spun că Liviu a devenit acolo și un virtuoz al saxofonului?
Mai apoi, Liviu a părăsit Africa după ce și-a vândut fabrica și ferma și s-a mutat în Portugalia.
M-aș fi așteptat ca în Portugalia să facă ce făcea și în Namibia, dar nu.
Liviu s-a reinventat și s-a făcut olar. Cuptoare, lut, argilă, artă.
A ajuns chiar și în Olympic Archery, în topul sportivilor de tir cu arcul din Portugalia.
Deunăzi, Liviu m-a sunat și m-a invitat într-o locație din Brașov să-mi arate ceva. Știam eu că a părăsit și Portugalia revenind acasă, dar nu știam ce mai pune la cale.
De data asta, a reușit să mă uimească din nou. Liviu e hotărât să producă ciocolată. Dar nu orice fel de ciocolată, ci cea mai bună ciocolată.
A investit într-o fabrică de ciocolată și a adus un concept nemaiauzit în România – bean to bar. S-ar traduce aproximativ ca – de la boabele de cacao din fermă la tableta de ciocolată.
Practic, nu folosește cacao sau pudră de cacao din surse comerciale obișnuite, pe care le consideră de foarte proastă calitate, ci cumpără boabe de cacao fermentate, direct de la ferme ecologice cunoscute, pe care le sortează, le prăjește în fabrică, le prelucrează în amestecuri bine proporționate cu ingrediente exclusiv organice, obținând tablete de ciocolată de o finețe extraordinară.
Și mi-a dat să gust din câteva sortimente.
- Uite, asta e făcută cu boabe din Congo, de la Ferma Mungamba.
- Asta e din boabe de cacao de la ferma Hacienda Limon din Ecuador.
- Asta este dintr-un amestec de boabe Forastero și Trinitario de la Ferma Semuliki Forest din Uganda.
- Ia gustă și din asta, să vezi ce aromă și gust iese din amestecul de cacao de la Ferma Chuno Classico din Nicaragua și cafeaua organică de la Ferma Haru Natural din Etiopia. Sortimentul ăsta îl fac în colaborare cu Mugur de la Croitoria de Cafea din Brașov.
Eu până ieri eram convins că ciocolata Elvețiană sau cea Belgiană înseamnă vârful de calitate în domeniul producției de ciocolată, dar nu gustasem niciodată ciocolata făcută de Liviu, care e mult peste orice am mâncat până acum.
Mereu m-am întrebat care-i secretul lui Liviu, de știe să facă atâtea lucruri frumoase.
De când îl cunosc, Liviu a avut o constantă.
Mereu aceeași și mereu alături de el – Mihaela, soția lui.
Acum știu.
Secretul e Dragostea.

Așa că, dacă vreți să cunoașteți mai bine Povestea lui Liviu și de vreți ca papilele voastre gustative să vă mulțumească, dați-le măcar o tabletă de ciocolată de la LivStory Craft Chocolate.
https://www.facebook.com/livstorychocolate

ZAMĂ DEASĂ DE GĂINĂ GRASĂ

 

Mereu am văzut pe diverse grupuri întrebări de genul:
„Dragi mămici, unde găsesc supă gata făcută? sau ...
”Dragi mămici, cum pot să fac o supă rapid, fără să fie plină de E-uri?” sau ...
„Dragi mămici, nu mai am timp. Vin frântă de la serviciu și nu știu cum să ajung mai repede în pat, dar trebuie să fierb carne să-i fac o supă bebelului. Voi cum vă descurcați?”
Pentru ca să le fac viața mai ușoară mămicilor ocupate, și după ce am făcut toate experimentele posibile pe copchilele din bătătură, am produs o supă deasă de pasăre, fiartă și răsfiartă timp de-o zi și-o noapte, de s-a făcut o carne lichidă sadea.
După ce s-a răcit oleacă, am drămuit-o în pungi vidate cât să ajungă pentru masa unei familii și am congelat-o cu noua jucărie de congelare ultrarapidă, care-i păstrează toate cele bune și după decongelare.
Vii acasă obosită, pui 2 litri de apă la fiert, mai pui o pungă de supă concentrată congelată în aceeași oală, mai adaugi sare și condimente, legume sau paste și în 20 de minute e gata supa.
Sau ciorba dacă mai pui și ceva carne.
Sau orice mâncare unde un gust bun de carne este exact ce-i trebuie.
Așa că te-ai scăpat de-o grijă, cu zama deasă din Bucătăria lu'Tăticu?
Comandă aici: m.me/FermaLuTaticu

ZIUA RECUNOȘTINȚEI

Au americanii o sărbătoare tare frumoasă, pe care o celebrează în fiecare a patra zi de joi din luna noiembrie.

E un fel de Ziua Recoltei a noastră, numai că ei i-au dat o conotație tradițional religioasă de mulțumire lui Dumnezeu pentru bogăția recoltei din an, pentru bucatele de pe masă și pentru faptul că familia a reușit să se adune din nou.

Deasemenea, diferit de Ziua Recoltei care la noi este și nu este, ei au stabilit o zi fixă din an când se adună în jurul mesei familiei și negreșit au pe masă o frumusețe de curcan rumenit la cuptor.

Noi am cam uitat ce înseamnă recunoștința.

Credem că totul pe lumea asta ni se cuvine, iar dacă ni se dă este pentru că așa este normal, e un drept pentru care nu datorăm nimănui nimic, nici măcar un mulțumesc.

Noi, am uitat să spunem mulțumesc.

Dacă ne-am văzut sacii în căruță, ni se pare destul să aruncăm un … hai pa, ne-auzim… și gata. Cu asta ne-am ușurat conștiința, pentru că e ușor să ne-o ușurăm când nu am pus nimic pe ea.

Noi, am uitat ce înseamnă familia.

Câți dintre noi s-au bucurat în ultimii ani de prezența la aceeași masă a rudelor din măcar trei generații, vorbind, râzând, depănând amintiri și ascultând povețe?

Dar la ce ne trebuie nouă să ascultăm amintirile bunicii sau tatălui?

La ce ne trebuiesc nouă povețele mătușii și unchiului din partea mamei?

Noi le știm pe toate, le avem pe toate, pentru că toate ni se cuvin.

Oricum, bunica e din epoca de piatră, mătușa e demodată rău, iar mama… hmm… ce cicălitoare.

Până într-o zi, când ne punem întrebări despre cine suntem noi, cine au fost înaintașii noștri, cum am ajuns aici, azi, mândrețea de bărbat, femeie, fată sau ficior, atoateștiutor și de neegalat.

Și vedem că nu mai are cine să ne dea răspunsuri, pentru că bunicul e cu bunica într-o lungă călătorie în lumea de dincolo, tatăl ți-a plecat și el să-i caute, mama ți-e bătrână și rareori o mai vezi, pentru că mereu ai alte priorități, unchiul e dus și el în țări străine… și te trezești atunci în fața crudului adevăr … ai devenit un dezrădăcinat.

Nu obiceiurile noi ne dezrădăcinează, ci pierderea conștiinței de sine, a obiceiului de a spune „mulțumesc”, a simțirii de a fi recunoscători bunicii, tatălui, mătușii, nașului și tuturor din familia noastră, iar toți aceștia de a fi recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ce avem.

Abia atunci vom deveni conștienți și ne vom da seama cu adevărat ce avem și cine suntem.

O zi bună să aveți și încercați azi să faceți primul pas spre recuperarea recunoștinței pierdute – puneți-vă pe hârtie numele persoanelor dragi vouă, dar și a celor fără de care nu sunteți decât o umbră fără trup.

Așa că vă lansez o provocare.

Dacă tot am luat de la americani Valentine’S Day și am pus-o alături de Dragobete, Halloween-ul pe care l-am adus în completarea sărbătorii noastre din ajunul zilei Sfantului Andrei, adică Noaptea Strigoilor, haideți să luăm de la americani și ceva ce au ei și e frumos iar noi nu avem și locu-i gol – Ziua Recunoștinței.

Tăticu e pregătit să vă aducă cel mai frumos curcan de pus în cuptor, dacă voi vă adunați familia în jurul mesei într-o reunire de mulțumire și liniște sufletească.

PS - Procedura e aceeași: donezi un zâmbet aici m.me/FermaLuTaticu pe messengerul paginii pentru ofertă, apoi faci comanda și aștepți acasă curcanul pentru toată familia.

ALEGE PUIUL

 

Când a venit ministrul agriculturii noastre cu sloganul ALEGE OAIA, eu am fost foarte supărat.

Păi ce, e ministru numai pentru oi, sau e ministru pentru toate domesticele din ogradă?

Adică, cu ce-i oaia mai brează decât vaca, sau berbecul decât capra?

Hai, că despre porc nu mai vorbesc, că ăla e deja o axiomă în cultura culinară a românului, pentru care ce-a mai bună legumă e carnea de porc.

Când pregătește românul nostru un grătar, nu se-ntreabă din ce animal să aleagă să-i sfârâie deasupra jarului, ci care să fie mai condimentată dintre fleici, cefe, cotlete sau coaste.

Dar puiul?

Cu ce-a greșit puiul?

Puiul de ce să nu fie el băgat în seamă și de ce domnul ministru Daia să nu susțină sus și tare – ALEGE PUIUL?

Și puiul poate să sfârâie la fel de frumos pe grătar, la fel ca o pastramă de oaie, ca un steak de vită sau ca o fleică de porc, mai ales dacă-i un pui dintr-o bucată, fără niciun os și ținut în baițul potrivit câteva zile.

Și puiul poate fi „vedet” la mesele simandicoase, când vrei să-ți uimești musafirii cu o bucată uriașă de carne din care să se-nfrupte o masă întreagă.

Așa că, alege puiul de grătar dintr-o bucată, de la Tăticu’ din ogradă.

Aici poți întreba ce și cum m.me/FermaLuTaticu.

UNTDELEMNUL BUNICII

Mare grozăvie mare cu psihoza uleiului care ba e, ba nu e.

Asta iar mi-a adus aminte de vremurile când eram copil fericit și fără griji, în bătătură la bunici, la țară.

Mergeam acolo vară de vară și de fiecare dată era la fel de frumos ca altădată.

Bunica ne gătea cele mai gustoase bucate pe care le-am mâncat vreodată, din te miri ce, de-aș fi zis că-i o vrăjitoare dacă n-aș fi văzut-o că se roagă mereu la toate icoanele de pe pereți.

Aduna tot felul de buruieni, semințe, boabe din grădină și încropea câte-o mâncare pe care ăștia de la Master Chef ar fi geloși de le-ar degusta acum.

Eu, ca nepotul preferat, mereu neastâmpărat și iscoditor, eram mereu printre poalele ei când gătea și o întrebam care-i rostul fiecărui ingredient.

Așa am aflat de ștevie și de lobodă, ca fiind baza celui mai gustos borș, de agurida care acrește zama sau din care se făcea morișca pentru salată... apropo, care știți ce-i agurida?

Vă spui eu, că-mi spunea bunicul supărat, că-i vinul pierdut din via dumnealui, adică strugurii acri pe care bunica îi fura din via omului.

Avea bunica o vorbă... când îl vezi de departe zici că-i om, dar când se apropie îi fimeie.

Așa am aflat că ingredientele de bază într-un scrob, adică ompletă, adică papară, sunt ceapa și mărarul, dar îi bine să ai și câteva ouă...

Și avea bunica un borcan mare cu ceva galben, din care lua cu linguroiul și punea în fiecare mâncare de-a dumneaei... îi spunea untdelemnul țăranului, și am observat eu că ăla dădea gustul bun oricărei mâncări făcute de bunica.

Pe vremea aia chiar nu prea aveau oamenii la discreție ulei, adică untdelemn, iar dacă-l aveau îl foloseau numai la salate ori în candela de sub icoană, iar mâncarea o făceau cu untură de la ce animale avea gospodarul prin curte.

Cum la țara pe care o știu eu nu se creșteau porci ci doar păsări și văcuțe, untura bunicii era de la găinile din ogradă și de la rațele și gâștele de pe baltă, untură pe care o păstra cu sfințenie în borcan, ca pe galbeni, pentru că de ea depindea bunul gust al bucatelor și bineînțeles, mulțumirea bunicului.

Am făcut și eu de la păsările noastre și pot spune că-s tare mulțumit de mâncărurile făcute de nevastă-mea de când a descoperit aurul din borcan ce face gustul bun.

De vreți, doar întrebați aici: m.me/FermaLuTaticu

Dieta cu ouă de gâscă

S-au pus doamnele gâște pă producție, așa că am duium dă ouă mari și albe de la 'mnealor.

Unele sunt deja la clocit pentru noua generație, da' cu restul ce m-oi face?

M-am uitat și eu pă Goagăl și am găsit numai vorbe frumoase, așa că m-aș cam apuca să țin o dietă cu... ouă de gâscă.

Cică-s mari, cam de trei ori decât unul de găină. Nu știu cum se face, da' ale mele le-ntrec pă alea de pe net, că le fac și mai mari și vânjoase. Avantaj eu.

Cică-s grase și pline de colesterol. Nu știu ce colesterol au gâștele din povești, da' ale mele au colesterol d’ăla bun și gustos, dă te lingi pă degete când se prelinge ca o smântână portocalie și îl mănânci cu poftă. Avantaj eu.

Cică-s pline de vitamine A, B, D, E și minerale, calciu, fier, magneziu, zinc, seleniu și altele mai greu de pronunțat, plus că cică au o grămadă dă aminoacizi buni pentru sănătate, la care io nu mă pricep, dar niște unii care știu ce sunt, zic că toate astea-s bune rău. Io îi cred, că așa un ou mare, trebuie să fie plin de bunătăți.

Apoi, zic ăștia dăștepții de pe Goagăl că oul dă gâscă face copii dăștepți la crier și le lasă pi fimei gravide cât ai zice gâscă. Mi-e clar acum dă ce-s așa dăștepte blondele mele.

Și mai zic tot ei, că nu se apropie carcalacii dă tine dacă bagi un ou de gâscă măcar la două-trei zile o dată. Aha... iată adevăratul vaccin anticovid, cum stătea el în cuibar și nu știam.

Mai mult, cică faci mușchi mai ceva ca ai lu' Popey Marinarul , inima ți se face mare și tare, și nu vei mai fi niciodată bleg și mocofan. La asta mai am oleacă dă lucru.

Cică-s bune și la oase moi pă care le face tari precum stânca de cremene și dinți precum oțelul OLC12.

Plus că cică de bagi sub nas un ou de gâscă făcut ochi, nu te mai doare capul, că-s bune la nervii capului atunci când te ceartă nevasta și-ți face nervii țichi, și te face să nu uiți ce dumneaei îți spune să faci atunci când te vede că te-ai cam pus pă tânjală.

Acum mi-i clar și limpede de ce-i musai să mă apuc dă cură cu ouă dă la gâștele mele, chiar dacă-s cam supărate că le fur din cuibare.

Așa că, sunt în căutare de parteneri de ținut dieta minune.

Puteți să-mi scrieți aici m.me/FermaLuTaticu de vreți.

 STĂPÂNUL INELELOR

Eram mic copil atunci când el, mă făcea să visez cu ochii deschiși la culmile nesfârșite pe care le poate atinge ființa umană.

Primul gimnast român care a adus țării sale o medalie de aur.

Era grozav pentru acele vremuri.

Ar fi fantastic și în vremurile noaste, dacă s-ar mai naște unul precum Dan Grecu.

Nu mică mi-a fost mirarea când ducând o comandă de la Fermă unei doamne, aceasta m-a invitat înauntru, spunându-mi că soțul dumneaei dorește să îmi vorbească.

Am acceptat puțin mirată invitația și am fost uimită să constat că într-o cameră plină cu trofee mă aștepta chiar el, Stăpânul Inelelor.

Mi-a zâmbit, m-a strâns în brațe, mi-a spus că ne urmărește de mult timp și mi-a înmânat o felicitare cu autograf și dedicație „Pentru Tăticu și Mămica”.

Nu vă ascund, că deși sunt extrem de vorbăreață de fel, nu cred că am reușit să îngân ceva inteligibil.

Am plecat cu sufletul plin de bucurie că voi putea să pun la loc de cinste pe perete o poză și o dedicație de la marele Dan Grecu, și că mă pot mândri cu produse ce ajung pe masa campionilor.

Mulțumesc, Dan Grecu.

Mămica

Gulyás, Gulaş sau Guiaş?

Niciodată n-am știut care e numele corect, dar mereu am mâncat ca spartul de câte ori am avut ocazia.

Ba de vită, ba de porc, cu legume, cu găluște mici sau cartofi, picant sau mai puțin picant, mereu am mai vrut o porție în plus.

De data asta însă, am cerut o porție în plus și nu mi-a ajuns, așa că am mai cerut încă o porție, după care m-am declarat sătul.

Sau nu?

Oricum, diseară voi mai cere o farfurie cu GULAȘ DE ȚAP, de-oi mai prinde și nu-l vor mânca blondele pe tot.

RAȚ'AI PE VARZĂ

 Înainte de Crăciun, am avut multe comenzi de rațe.

Știți ce greu se jumulește o rață? Mai ușor mă ocup de cinci pui, decât de-o rață. Dacă o nimerești și mai bătrână, ai pus-o.

Cum vă ziceam, înainte de Crăciun, avalanșă de comenzi de rațe, fapt ce mi-a făcut viața amară vreo două zile.

Am avut grijă să le-aleg pe alea tinere, din vară, nu numai ca să-mi fac eu viața ușoară, dar mai ales ca să nu am reclamații de la gospodinele beneficiare.

Nu știu cum, dar printre tinerele s-a nimerit și o indiană ce-o țineam mai de frumusețe de câțiva ani. Nu mi-am dat seama de asta decât când m-am apucat de jumulit la ea, că-i băbăciune și greu de jumulit.

Na, acum dacă s-a nimerit, mi-am blestemat zilele și am jumulit-o și pe 'mneaei, că doar n-o să-i stric eu rostul după ce și-a făcut datoria ani în șir la mine-n ogradă.

- Nevastă, asta-i rață bătrână, așa că n-o dai la clienți ci ne rupem noi dinții în carnea ei.

A stâmbat nevasta din nas, a dat ochii peste cap, m-a muștruluit că numa' și numa' eu pot face d'astea, adicătelea să-i dau ei de lucru să gătească toate porcăriile cu pene, că uite-o și ce prost e jumulită, că încă mai are tulee, că uite-o cum am belit-o pe spate și tot felul de alte nemulțumiri, așa că tare m-am bucurat când am scăpat viu.

- Uite mamă, ți-o pun eu într-un baiț și o videz așa, că poate s-o muia carnea pe tine...ăăă...pe ea pân'la Crăciun.

Asta a mai îmbunat-o, că știe ea că asta cu baițul funcționează mai mereu, așa că i-am pus rața într-o pungă de vidat, i-am turnat baițul făcut cu de-ale mele și ceva vin roșu, am vidat punga și am pus-o la frigider.

Nevastă-mea, a avut o tentativă să o gătească în Ajun de Crăciun, a ținut-o vreo câteva ore sub vid, adică un fel de sous vide, dar mai de la țară, după care mi-a dat verdictul ce m-a lovit direct în moalele capului...

- E tare, fi-ți-ar rața de râs să-ți fie, că nu puteai să-mi tai și mie una bună. Nuuu... că p'alea tinerele le păstrezi pentru tine.

Mă rog... aici nu cred că se referea neapărat la rațe.

Mă gândeam că o s-o dea direct la câini, dar a zis că mai încearcă să-i facă ceva pentru masa de Revelion.

Și cum deja era prea multă mâncare pentru un Crăciun în familie, rața mea a ajuns în congelator.

Dar și Revelionul a trecut, am mâncat tot felul de alte porcării, mare parte de la Tixi Măcelaru' de la noi din sat, iar de rața mea nu s-a atins nimeni.

Până ieri.

Ieri dimineață, nevastă-mea a scos rața din congelator, a descântat-o așa întreagă și tare cum era ea, i-a pus tot felul de ierburi vrăjitorești... nu știu să vă spun cam ce, că n-a vrut să-mi zică și a pus-o la cuptor într-o oală de lut cu capac.

Știu doar că mai spre seară m-a chemat să-i tai rața tocmai ieșită din cuptor.

Cum știam că-i tare, eu eram pregătit cu un satâr și mă-ntrebam dacă nu-i cazul să aduc circularul din atelier.

Ei aș... io cred că a schimbat rața, că asta de-am tranșat-o eu era fragedă ca o domnișoară și suculentă ca o portocală.

Despre gust nu mai vorbim, că acum mi-e clar ca lumina zilei că rățușca are carnea cea mai bună, mai ales așa cum a pregătit-o nevastă-mea, pe un pat de varză creață, să-ți lingi deștele și-alta nu.

Înainte să devorez ce mi-a pus nevastă-mea în farfurie, i-am făcut o poză ca să nu ziceți că vă mint.

PS - De mâine puteți avea pe fiecare masă o rață tânără, ieșită din ou și crescută vara trecută în curtea rațelor, fără ajutor de specialitate. Și ouă de rață, mari și gustoase, numai pentru cunoscători.

Comenzile se primesc aici m.me/FermaLuTaticu

CURTEA RAȚELOR

Azi am făcut spionaj în curtea rațelor.
Doamnele fac ouă în cuibare tot de ele „construite”, iar când apreciază că au adunat destule, se pun pe treabă. Adică nu mai fac nicio treabă, ci doar se pregătesc să fie mame.
Am numărat vreo zece cuiburi, dintre care jumătate sunt deja pe modul încălzire.
Domnii le păzesc pe doamne și le curtează pe domnișoare.
Asta e lumea rațelor.

Azi am fost băiatul cu livrările

Azi, după ce toată ziulica am stat cu mâna la păsărică, în sensul că am jumulit, am spălat, am tranșat și ambalat păsări de curte bine crescute, spre seară, nevastă-mea m-a luat de nou și mi-a dat o nouă oportunitate care să-mi aducă înapoi puterile sleite de atâta muncă.
- Hai bărbate să mă ajuți la livrări, să vezi și tu ce fac eu fără de tine, și să-ți clătești și ochii cu luminile orașului.
Bineînțeles că n-am mirosit capcana și i-am dat curs invitației, mi-am luat haine de oraș, am încărcat Luluța cu păsărici și hai la drum.
De cum am urcat în mașină, nevastă-mea m-a obligat să-mi pun mănuși din latex.
- Hai, că dă Coronavirusu’ în populație și nu strică să porți mănuși măcar, dacă mască nu ai de unde.
M-am conformat, că doar eu sunt țăran iar ea e jurist, așa că nu te pui, că sigur știe mai bine.
Nu ajung bine la oraș, că oprește la benzinărie.
- Hai să băgăm motorină, că am făcut mulți kilometri săptămâna asta și sunt pe vapori.
Bineînțeles, că atunci când ai onoarea locului din dreapta, ai și onoarea să fii găzar la pompă, așa că mi-am folosit mâinile cu mănuși chirurgicale să bag motorină în rezervor.
Băgând eu așa lichid la găurică, îmi trece prin minte o idee... oare câți coronaviruși au alimentat până acum de la pompa asta?
Dar las’că am mănuși.
Da, dar ca să deschid capacul de la rezervor, mi-o trebuit cheia. Ca să îl închid, tot cheia de la mașină îmi trebuie. Deci, coronavirusu’ din Lombardia e acum pe cheia nevesti-mii.
- Tu nevastă, stai să-ți șterg cheia cu șervețel dezinfectant, ca să nu o infectezi pe Luluța, că-i plin de coronaviruși pe pompa asta de benzină.
- Bă, ejti nebun? Sper că n-ai pus benzină că ai omorât-o pe Luluța.
- Stai cuminte, că am pus motorină bună, de 98.
S-a prins că fac mișto de ea, așa că a șters cu sârg cheia, volanul și m-a pus să-mi schimb mănușile colcăind de coronaviruși.
Ajungem la primul client și dau un telefon. Eu cu gândul mârșav să evit să intru în blocul plin de coronaviruși tocmai veniți de la muncă din Italia.
- Săru-mâna doamnă X, sunt Tăticu. Ați putea să coborâți să preluați frumusețe de păsărici?
Ei, aș...
- Nu pot tăticule, că tocmai încălzesc lăpticul lui Prâslea cel Voinic și știi cum e.
Așa că-mi iau sarsanaua cu păsărici și hai să duc fimeii comanda, că n-o să-l las pe Prâslea cu lapticul rece.
La intrare, interfonul. Eu cu mănuși.
Apăs pe butoanele ce dau numărul apartamentului.
Oare ăla cu Coronavirus stă la un apartament care are una dintre astea două cifre?
Intru-n lift.
Sper că nu stă la etajul trei, nenea cu coronavirusu’.
Grea e viața de băiat de livrări și foarte periculoasă.
Ajung la ușă.
Mai bine nu sun, ci ciocănesc. Nu aici pe mijlocul ușii, ci mai printr-un colț, ca să nu nimeresc coronavirusul lăsat de vecinul de la cinci, ce-a cerut o lingură de cafea mai devreme, că tocmai a ajuns de la Milano și n-are de nici unele.
Clienta îmi deschide și se uită ciudat la mănușile mele.
- Săru-mâna, am venit cu păsăricile. Sunt proaspete și roz, tocmai bune de pus pe masă.
Clienta îmi întinde banii.
Oare să-i iau, să nu-i iau... dacă-s de la vecinul de la cinci, care și-a plătit datoria făcută când a plecat la muncă în Italia?
Hai că-i iau, că n-am încotro.
Și-i bag cu mănuși în buzunarul de la pantalon, fără să-i număr.
Trebuie să-mi bag nădragii la spălat, imediat ce ajung acasă.
Ca să nu mai risc cu butoanele liftului, cobor pe scări, având grijă să nu pun mâna pe balustradă.
Deschid ușa la bloc cu piciorul și îi fac semn nevestei să-mi deschidă portiera mașinii.
De data asta, nu mă pune să-mi schimb mănușile, dar consum vreo două șervețele antibacteriene ca să omor coronavirușii de pe ele.
Povestea asta se întâmplă de câteva ori, până ducem toate păsăricile la toate clientele din seara asta.
- Hai bărbate să intrăm în Kaufland să luăm niște portocale pentru blondele de-acasă, că ieri s-au bătut pe ele și nu mai sunt.
- Dar nu-i periculos să intrăm în magazine aglomerate, mamă?
- Dacă-i aglomerat, nu intrăm.
Și nu era aglomerat.
E adevărat că nici portocale nu mai erau.
Am găsit o mandarină.
Una singură.
Acum, blondele se ceartă cum să-mpartă o mandarină.
Trecem noi și peste asta.
Noi suntem mai puternici decât Coronavirusu’.